Globus - Preliator (Live at Wembley) [epic orchestral, rock]

wooptoo · 2 months

Susvot pentru masca Guy Fawkes la pret decent.

Sianida · 5 months

There's more

kripplenoizzesillo · 6 months

i didn't even read the title of your post just clicked on it and was like, dude, that looks like africa...

oxygen_addiction · 6 months

Geofizica, Bucuresti

kripplenoizzesillo · 8 months

English is not my first language, so bear with me. Translated from romanian.

greedz · 8 months

Probabil va fi in partea a doua :))

greedz · 8 months

E corect oricum

greedz · 8 months

Dupa ceva vreme de mers, iedul tresarii in poalele sale. Petre il mangaie prin cojoc spre a-l calma. Se pare ca functiona. Folosea aceeasi tactica de fiecare data cand micutul tremura dar acesta devenea din ce in ce mai agitat, pe semne ca simtea ceva ce Petre nu avea cum sa realizeze. Erau lupi. Precis erau lupi in apropiere, isi spuse in gand. Iedul ii simte.

Pe semne ce inainta prin padure ajunsese sa il mangaie pe micut continuu, iedul nemaiputand sta calm ascuns in blanita deasa a cojocului. Deja incepea sa behaie. Ne apropiem de lupi din ce in ce mai mult, isi spunea Petre, sau ei se apropie de noi. Micile copite ale iedului deja il loveau, desi slab, in burta, asa ca Petre incepu sa-i vorbeasca, sperand ca vocea lui impreuna cu mana ce il mangaia aveau sa-l linisteasca pe micut. “Nu mai plange iedul tatii, nu mai plange, esti in siguranta” ii repeta in soapta micutului.

Nu mai plange iedutul tatii, esti in siguranta. Iedul parca raspundea vocii dar Petre tot nu reusea sa-l linisteasca pe acesta. Lupii erau foarte aproape. Ii simtea si era sigur ca si lupii simteau foarte bine iedul. Pandeau printre copaci si isi asteptau momentul atacului.

Nu mai plange iedul tatii, esti in siguranta, spuse Petre iar, moment in care simtii o lovitura de copita puternica in stomac si ceva ce semana cu o muscatura in stanga abdomenului, si din instinct isi prinse cojocul si-l rupse ca sa-l scoata pe micut.

Privii pietrificat, iedul. Era un ied slab, fara de lana. Era negru, avea coarne lungi, ascutite si-l privea pe Petre cu ochii lui rosi si luminosi. Isi deschise gura si behaind spuse “Nuu maai plaangee ieedul taaatii eesti in siguuraanta”.

Ingrozit, arunca creatura cu dosul mainii si toata forta ce o avea in corp, inspre copacii de la marginea drumului, auzind cum ii trosnesc oasele cand acesta se lovi de un trunchi. Instinctiv biciuii calul la goana, vazand cu coada ochiului cum din bezna unde cazuse iedul, ochii aceeia rosii il privesc. Calul zburda din loc parca nepasandu-i de caruta pe care o tragea in urma lui. Din intunericul padurii Petre inca auzea aceea voce behaita care repeta intr-una fraza cu care acesta il calma pe micut. Nici nu-si daduse seama cand a scos briceagul, dar era mai bine asa. Macar avea o arma. Impotriva cui inca nu stia. Dar o avea. Calul gonea prin intuneric. Petre deabia reusea sa stranga in mana suficient hamuri incat sa nu cada din caruta.

“Taatiii” auzi din caruta, din spatele sau. Terifiat intoarse privirea si-si vazu fiica. Statea in picioare, dezbracata. Parul murdar de noroi, lung si rar ii acopereau insuficient umerii si coastele vizibile prin pielea uscata.

Petre lasa hamurile si cazu pe marginea drumului. Scapa briceagul langa el. Lumina felinarului de la caruta se pierdea in intunecimea padurii. Nu mai era nimeni in caruta.

Petre respira greu, dar in acelasi timp hiperventila.

Era inconjurat de bezna si sunete anormale, soapte, respiratii. Puse mana pe briceag si o lua la fuga prin padure, schiopatand dar nesimtiind durere. Un bustean i-l impiedica si cazu langa ceva ce i se parea ca suna a izvor. Acum incepea sa simta durerea care il injunghia prin picior, cauzata cel mai probabil de cazatura din caruta nu de intalnirea cu busteanul. Incercarile de a se ridica erau in zadar, piciorul era compromis. Avea sa petreaca noaptea in padure.

Trecusera cel putin doua ore, sau poate doar cinci minute, timpul in intunericul acesta nu mai avea relevana si punct stabil. Durere si intuneric.

“Eeestii iin siiguraanta”, behaitul acela. Si vazu ochii. Vazu acei doi ochi rosii in negrul ce-l inconjura. “Aaii vaazut deestuulee?”

In acel moment Petre ridica briceagul si isi puse lama pe frunte. Cu o miscare brusca trase cutitul prin carne pana sub barbie.

Iar pe frunte. Simtea siruri caldute de sange cum i se scurg din rani pana pe piept. Uneori lama nu taia suficient de adanc si doar isi zgaria pielea, dar incerca iar. Dupa cateva taieturi destul de adanci, auzea pe langa fosnetul padurii si sunetul izvorului, propriul sange cum ii se prelingea de pe fata si picura lovind frunzele uscate care erau pe pamant. Isi indrepta varful cutitului spre ochiul drept, dar de data asta nu vroia sa fie rapid. Vroia sa simta cutitul. Cu o miscare fina si-a infipt varful cutitului in cornee, si rasucind incet. Oricum nu vedea cutitul, dar il simtea. Il impingea cu mana rasucindul simultan.

A dat de os.

Smulse lama briceagului din ramasitele ochiului si lesinase.

TL;DR citeste povestea ca n-am scris-o degeaba. Idee vag preluata. Inflorita maxim de mine. Short horror story. Hope you like.

greedz · 8 months

Petre urca in caruta, manand calul spre stanga in directia targului, lua drumul prafuit care se indrepta catre padure.

Soarele inca lumina puternic la ora respectiva dar deabia isi facea simtita prezenta printre copacii care obligau umbra si umezeala sa cuprinda cele doua santuri semiadanci lasate in urma de carutele care trecura odinioara printre ei. Drumul nu era o problema pentru cal. Nu era prima data cand trecea pe aici. Orele curgeau greu si singura companie de care beneficia Petre era nechezatul pe care animalul de povara il lasa din cand in cand, fosnetul frunzelor si cate un cantec distant de pasare. Era singur. Era linistitor.

Spre amurg foametea deja isi spunea cuvantul, astfel incat caruta era trasa de pe drum inspre luminisul la care adesea poposea. Isi intinse carpa de culoare rosie in iarba parca proaspat cosita si aranja bucatele impachetate, dupa care cu briceagul cresta ceapa rosie care avea s-o savureze langa slanina afumata si painea de cuptor rumenita dupa placul lui, cu coaja groasa.

In timpul mesei, privea calul care linistit pastea din iarba mica dar deasa a luminisului, cand un sunet care ii era cunoscut i-a distras atentia. Cerul era de un albastru inchis, nemaifind luminat de razele calde si luminoase ale soarelui, racoarea se simtea chiar si prin cojocul din piele de oaie. Stelele incepeau a fi vizibile, desi in numar putin. Petre isi indrepta privirea inspre directia sunetului, vazand iedul. Mic si alb, cu doua umflaturi mici pe cap care urmau a deveni coarne si avand o pata rosie pe care ducea dinspre pulpa piciorului catre spate, sigur era unul dintre iezii inhatati si tras in padure de catre lupi. Ranit dar totusi traia. Norocos ied.

Vorbind mamos si ademenindu-l cu o mana de iarba rupta de pe jos, Petre reusii sa se apropie destul de mult incat sa puna mana pe el. Iedul era speriat si tremura din toate incheieturile. Oricine ar fi la fel daca ar scapa din gura lupului, gandii Petre. Totusi iedul nu era ranit si acea pata rosie care o avea nu era mai mult decat vopseaua cu care il insemnase proprietarul. Se gandii ca nu avea cum sa-l lase pe timp de noapte in aceea padure. Daca pana acum a scapat ca prin minune de lupi, sigur nu mai avea sa prinda rasaritul soarelui. Petre isi spuse ca avea sa-l ia cu el iar a doua zi sa caute in sat propritarul caruia ii va returna acest micut ied. Singura modalitate de a-l tine pe micut calm a fost de a-l indesa la poalele sau, in cojocul de oaie. Probabil textura lanei precum si mirosul de ovina il faceau pe ied sa nu mai tremure si sa se simta mai in siguranta. Nici lui Petre nu-i strica compania de drum.

“Cine e acolo? Hai mai aproape sa-ti vad chipul. Esti prea intunecat si nu te vad.” Intrerupse povestea.

Toti cei aflati in camera s-au intors unanim spre coltul camerei. Nu era nimeni acolo. Sotia ii aduse la cunostinta absenta unei persoane in acea directie. Dar nu conta, bietul om cu fata sfasiata, doar unul dintre cei doi ochi il mai avea. Erau siguri ca imaginatia ii joaca feste. Se linistii si relua povestirea.

Iedul adormi. Drumul care se pierdea in intuneric era luminat doar de felinarul agatat de caruta. Padurea prindea viata prin umbrele sacadate, fortate in existenta de slaba intensitate a flacarii felinarului. Sunete stranii inconjurau caruta. Nimic iesit din comun fata de drumetiile pe care le facuse si in lunile, chiar si anii precedenti. Dar totusi, acum ceva era diferit. Nu era doar el si calul sau. Era si micutul pitit bine sub cojoc.

greedz · 8 months

Cele doua sate erau despartite de o padure deasa de stejar bogat, cu ramurile groase printre care lumina palida a soarelui patrundea dificil. O padure care ascundea haite de lupi, obijnuiti mult prea mult sa se apropie de casele taranilor, des existand posibilitatea ca mieii sau iezii nesupravegheati de catre ciobani sa dispara in coltii acestor animale salbatice.

Era un codru stiut din strabuni ca fiind locul in care spiritele si sufletele neodihnite isi faceau veacul dupa apusul soarelui. Rar cineva isi incerca norocul de a-si petrece noaptea pe singurul drum forestier care, unind cele doua sate, strabatea padurea.

Vecinul bunicului isi intretinea familia saraca, prin cultivarea si vanzarea unui soi de rubarba urias, recunoscut printre oamnii din zona respectiva ca fiind un leac impotriva racelilor si a gripei, desi era folosit mai la orice boala cu care se trezea omul pe cap. Traia impreuna cu nevasta intr-o casa darapanata, construita manual din paie si lut. O casa mostenita de la parintii lui, in care isi cresteau doi dintre cei trei copii care-i avusera. Doi baietii, de 7 si 13 ani. Fetita li s-a nascut prima, dar decedase rapusa in chinuri de pneumonie acum sase ani, motiv care il facuse pe acesta sa cultive plante curative. Avea o familie ca oricare alta din sat.

Principalul eveniment de negustorie al leacurilor babesti, pe langa alimentele de baza precum legumele si fructele crescute in ograda, painea de cuptor, faina proaspat macinata, puii animalelor domestice si chiar turta dulce cu oglinda care innebunea copiii, se desfasura din doua in doua luni, exceptand perioada iernii, in satul care se afla de cealalta parte a padurii.

Lumina naturala a soarelui tinea destul de mult, vizibilitatea optima fiind de la orele 5 si 45 minute pana seara tarziu inspre orele 22, asa ca vecinul bunicului isi incarca caruta veche cu o cantitate impresionanta de tulpini rosii-verzui undeva spre dupamasa acelei zi, in ideea de a ajunge la targ inspre dimineata zilei urmatoare. Nu era primul lui drum ce strabatea padurea, dar totusi caruta inca avea in lateral semnul distinctiv al religiei ortodoxe, menit a-l proteja de toate cele rele.

Undeva spre seara isi inhama calul si porni la drum.

Trei zile trecura si nimeni nu stia nimic de Petre. Satenii, in disperarea sotiei lui, s-au organizat si au pornit inspre padure in speranta de-al aduce acasa, viu sau mort. Pe inserate dupa lungi cautari prin codrii, au gasit intr-un luminis cateva ramasite de coaja de ceapa si o bucata de paine ascunsa in iarba. La cativa metri departare era aruncata o carpa rupta si veche care probabil fusese umflata de vant si aruncata cat colo. Sigur pe aici a trecut Petre. Cautarea avea sa continue.

Adanc in noapte, ignorand umbrele vii ale padurii si sunetele stranii pe care aceasta le nastea printre trunchiurile copacilor batrani, cu ajutorul luminii lanternelor si a felinarelor palpainde, desi norocul nu poate fi scos din calcul, statea cazut vecinul lor, abia sufland, intre un mic izvoras de apa si niste tufisuri dese de mure inca necoapta. Fata si gatul ii erau zgariate si taiate adanc, satenii crezand fara indoiala ca acesta a fost atacat de un animal salbatic. Inca avea briceagul in mana, care era plin de sange. Acesta i-a salvat viata. Fara el ar fi fost mai mult ca sigur, mort.

In dimineata urmatoare preotul a fost chemat spre a-l impartasii, nimeni neasteptand ca Petre sa supravietuiasca zilei. Spre uimirea tuturor isi reveni in putere.

Bunicul fusese de fata si auzise povestirea ce urma a fi mai mult soptita decat spusa coerent. Nebunia deja il cuprinse...

“Caruta era plina de rubarba. E o vara bogata si eram sigur ca o sa fac niste bani frumosi in targ....”

Ce urma sa povesteasca Petre l-a speriat si pe bunicul, un om destul puternic, inteligent si rational, care evita sa poarte conversatii despre legendele care inconjurau padurea.

mastema_ro · 8 months

Suntem un oras atat de curajos incat si coroana noastra are boase.

ImaG · 8 months

Just your average sunday evening horror flick. Not the best but enjoyable.

Two-Year Club	Secret Santa 2011
Verified Email

kripplenoizzesillo

TROPHY CASE

you'll need to login or register to do that

create a new account

login